Cronica THERION Goes Classic

de Morrison

Cronica THERION Goes Classic
Mult asteptatul eveniment " Therion goes classic", in premera mondiala, a avut loc sambata 9 decembrie la Sala Palatului. Ajuns in jurul orei 19:15 in fata cladirii impunatoare, marturisesc ca am fost usor surprins sa vad destul de putina lume; unii fani adevarati, posesori de bilete, asteptand cu nerabdare sa-si vada idolii, iar altii, ceva obisnuit la noi, asteptand "ofertele speciale", care au sosit, mai punctuale ca niciodata.

Dupa un timp am ajuns in sfarsit in sala, pentru a o gasi pe jumatate goala, asta cu un sfert de ora inainte de ora stabilita pentru inceperea spectacolului. Scena pregatita, inca de la inceput parea cam aglomerata pana in fata cu scaune si ma intrebam care va fi zona de desfasurare a baietilor de la Therion, pentru a afla mai tarziu ca pe parcursul intregului concert, artistii rock urmau sa presteze in spatele orchestrei.








In jurul orei 20:15 au urcat pe scena membrii orchestrei, corul, solistii si dirijorul, pentru a da startul acestui eveniment unic, nu inainte insa de a avea placerea sa il vedem in prezentarea si intampinarea show-lui pe Ambasadorul Suediei la Bucuresti. Dupa discursul filantropico - emotionant, cu accente amuzante al acestuia, am aruncat o privire in spate pentru a observa ca sala era aproape plina. Explicatia am avut-o mai tarziu din partea acelor "oferte spciale".







Prima parte a constat in interpretarea in maniera clasica a patru piese Therion, incluzand aici si Intro-ul care a fost destul de scurt. Pana la melodia a treia, "Wondrous world of Punt", care in varianta Therion era o balada superba, spectatorii nu pareau deloc entuziasmati. La urmatoarea piesa, ultima din partea intai, "Clavicula Nox", tot in varianta clasica, a inceput sa mai miste ceva in public, in sensul ca, fiind o piesa mai cunoscuta de pe albumul mai cunoscut Vovin, lumea a primit-o de la inceput cu aplauze.

Recunosc ca m-a incantat si pe mine intr-o oarecare masura. Chiar daca era o balada, care s-a transformat frumos intr-o compozitie clasica, aveam momente in care duceam dorul tobelor si bass-ului Therion, care conduceau ritmul in melodia originala.







A urmat partea a doua a concertului, alcatuit din cateva compozitii semnate Wagner, Verdi, Dvorak, Saint-Saens si Mozart. Au aparut in sfarsit pe scena si artistii mult asteptati, ramanand pe toata desfasurarea concertului, dupa cum am spus, in spatele orchestrei, pe o mini-scena ridicata special pentru ei. Aceasta parte a concertului, care a creat cele mai multe controverse inaintea evenimentului, ne-a prezentat compozitiile artistilor clasici, interpretate de orchestra simfonica, corul, solistii de opera si Therion.

Au curs destul de repede bucatile selectate. Pana la Wagner, nu am simtit insa nimic deosebit, nimic special. Interpretarea standard din partea orchestrei, era completata uneori cam neasteptat de tobele puternice, iar chitarile nu au oferit nimic iesit din comun asa cum speram. Se puteau face unele transformari care sa scoata si instrumentele rock mai mult in evidenta, daca tot am fost anuntati ca vor fi cantate compozitii clasice "in varianta therioniana".

Inspre finalul celei de-a doua parti, la compozitiile lui Wagner sunetul parea putin mai interesant, corul potrivindu-se frumos in unele momente cu incursiunile bass-ului, iar stilul dramatic al sopranelor, completat de un ritm mai alert au oferit un final mai glorios, sa zicem asa. A aparut apoi pe scena doamna de la Aquarius pentru a ne anunta ca urmeaza o pauza de 10 minute, dupa care revenim la "Therion goes classic".








In jurul orei 21:30 a inceput si ultima si cea mai asteptata parte, compusa din 10 piese Therion, interpretate impreuna cu minunata orchestra, cor si solisti. In pauza lumea discuta ideea ca ar fi posibila mutarea orchestrei in spate, nu s-au facut insa nici un fel de schimbari pe scena, in afara de lumini si decorul caruia i s-au adaugat proiectii ale unor semne oculte. Putem sa spunem ca s-a schimbat putin si atmosfera, publicul primind altfel de energie din partea pieselor cunoscute de fani. Prima piesa, "Blood of Kingu" a potrivit destul de bine ritmul rock cu prestatia corului si a orchestrei, totul fiind ranit usor, la un moment dat, de o microfonie putin dureroasa. La "Sirius B", sala a fost acoperita de o lumina rosie, corzile impreuna cu viorile au facut un intro frumos al piesei completandu-se in continuare. A urmat "Eternal Return" cu viorile dramatice, cantata cu o soprana potrivita ca aspect cu scena gothic, cu parul negru intr-o coafura cel putin ciudata.

Sunetul complet rock al trupei din spate a acoperit deodata totul, terminand melodia mai puternic. La "Lemuria" si "Draconian Thrilogy" care au urmat, desi poate multi nu vor fi de acord cu mine, totul s-a potrivit foarte bine , unele parti sunand exact ca pe album, iar crescendo-ului dinspre final adaugandu-i un pian. Ca sa nu laud prea mult, bass-ul cred ca era prea in fata, cel putin asa se auzea din primele randuri. Pacat ca partea frumoasa de vioara din finalul trilogiei a fost acoperita de aplauzele spectatorilor care aveau impresia ca piesa s-a terminat. La "Schwartsalbenheim" corul, completat de orga de biserica, crestea usor odata cu ritmul tobelor care la un moment dat acopereau cam mult.

Momentul final al piesei, oferit de viori, s-a potrivit destul de bine. Era, fara indoiala momentul pentru o trecere spre piesa urmatoare, insa nu am avut parte de nici un fel de fading intre melodii.







"Siren of the Woods", este din nou o piesa care a iesit foarte bine, atat din partea celor doi solisti, cat si a orchestrei si a solo-ului frumos de chitara. Sunetul curat a fost taiat insa din nou de o microfonie. Totusi, fata de restul pieselor, sunt de parere ca a iesit cel mai bine. Melodia urmatoare, piesa mea preferata de la Therion, "Via Nocturna", spre dezamagirea mea si probabil nu numai a mea, a iesit altfel decat as fi vrut. Intro-ul a fost reusit, la fel si partea finala, iar bucatile cantate de Therion mai ridicau cate putin din piesa.

In rest, flautul s-a auzit prea incet, iar corul, care trebuia sa sune in ecou destul de tare, din primele randuri nu se auzea aproape deloc. Melodia care ar fi trebuit sa ii ridice pe multi in picioare, "Rise of Sodom and Gomorah", a fost primita doar cu cateva batai din palme in ritm. La refren, Christofer Johnsson facea semne disperate publicului sa se ridice si sa cante impreuna cu ei, fara nici un rezultat insa. "Grand Finale" a oferit un sfarsit potrivit, pacat ca nu puteam auzi prea bine chitara solo.

Dupa aplauzele de cateva minute ale publicului, toata lumea era sigura ca vor mai canta macar un bis, multi asteptand probabil rasunatoarea "To Mega Therion". Concertul era insa incheiat, fara nici un cuvant din partea lui Johnsson sau cuvinte de final din partea unui organizator, care s-ar fi potrivit unui asemenea eveniment.



Am asteptat cu nerabdare acest spectacol si nu numai eu. Am vazut foarte multi fani veniti din afara Bucurestiului si din afara Romaniei. Sincer imi pare rau ca nu au avut parte de ceea ce se isi doreau. Fiind un concert cu scopuri caritabile, si cu preturile biletelor destul de pretentioase, putea sa ofere publicului un spetacol mai complex, mai deosebit, care sa intruneasca mai multe idei inovatoare, asa cum se intelegea si din articolele de prezentare.

In concluzie, "Therion goes classic" a fost un concert frumos, mi-a facut placere sa ii vad din nou live pe acesti deschizatori de drumuri in muzica rock simfonic, dar cu toate ingrdientele sale, puteau sa ofere ceva mai spectaculos, pe masura asteptarilor.

Harry Haller


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:






Like us on Facebook