Thunderstorm: Despre W:O:A Battle

24 Iunie 2009 Buvnitz

Thunderstorm: Despre W:O:A Battle

Pentru ca nici pana in momentul de fata nu am primit un comunicat din partea X-Plod legat de ce s-a intamplat la Sibiu, am decis sa stam de vorba cu Thunderstorm, formatia care nu a aparut in clasamentul emis de organizatori insa ocupa o pozitie in clasamentul oferit de formatia X-Plod, unde de altfel clasamentul este cu totul altfel. Dar ce cred Thunderstorm despre W:O:A puteti afla chiar de la Alex Pascu in interviul de mai jos. Enjoy!

Salutare. Inainte de toate, vreau sa va intreb, cu ce asteptari ati plecat spre Sibiu?

Salut, trebuie din pacate sa iti marturisesc ca am plecat la Sibiu cu inima indoita, din cauza conditiilor in care, prin contract, am fost anuntati ca suntem obligati sa cantam (fara dreptul la soundcheck si sunetist – in conditiile in care Costin Dumitrache este, practic, al saselea membru al trupei – fara el ne este foarte greu sa cantam), deci eram absolut sigur ca “recitalul” nostru va avea de suferit.

Am avut o discutie cu colegii mei daca chiar merita sa mergem pe banii nostri pana la Sibiu ca sa cantam 20 de minute fara soundcheck si fara inginer de sunet si totusi am hotarat sa mergem din respect pentru cele cateva sute de fani care au facut o atmosfera foarte frumoasa cand am cantat anul trecut la Rockin’ Transilvania.

Wacken Metal Battle 2009



Care a fost reactia odata ajunsi la fata locului, referitor la organizare, conditii, etc?

Impresia mea a fost ca, practic, de anul trecut, nu s-a schimbat nimic in bine, ci in rau as putea spune. “Stage managerul” - acelasi copil neprofesionist care anul trecut a permis uneia dintre formatiile de deschidere (Eyeseered) sa cante mult mai mult decat timpul alocat, rezultatul fiind ciopartirea recitalului nostru si al celorlalte trupe (mai tineti minte scandalul?) – ne-a rugat sa cantam in locul trupei Spectral, acestia avand probleme cu sunetul.

Dupa ce i-am zis ca nu suntem inca gata pentru ca trebuie sa ne acordam chitarele si am semnalat si anumite lipsuri in echipamentul lor de scena, l-am auzit mormaind un arogant “Voi mai vreti sa cantati sau nu?”. In momentele acelea te intrebi cu ce ai gresit sa fii tratat asa. Cu un an inainte conditiile au fost mai bune, dar organizarea a lasat si atunci de dorit, lucru pe care l-am trecut cu vederea, festivalul fiind la prima editie. Daca stiam cum vor decurge lucrurile, preferam sa stau acasa sa ma joc Guitar Hero, macar acolo nu am nevoie de soundcheck

Considerati ca echipa tehnica v-a acordat aceeasi atentie ca si celor de la X-Plod? Nu numai voua, ci tuturor trupelor participante?

Nu am idee ce atentie le-au acordat cei de la sunet formatiei X-Plod deoarece nu eram pe scena. In cazul nostru, norocul a fost ca vorbesc germana si m-am inteles personal cu tipii de la sunet, pe scena neexistand mari probleme la noi. Am inteles totusi ca pe fata s-a auzit defectuos, lucru pe care l-am observat si la celelalte trupe.

Care a fost prima impresie dupa ce ati coborat pe scena?

“Mama, ce repede a trecut…”

Ce parere ati avut de formatia X-Plod? Merita sa ne reprezinte la Wacken? Sunt ei cea mai buna trupa din Romania?

Desi iti smulg un zambet, X-plod nu mi se pare ca e cea mai potrivita trupa care sa ne reprezinte la Wacken, nu neaparat pt. varsta sau prestatia lor, care nu mi se pare extraordinara, ci pentru simplul motiv ca stilul lor de muzica este total paralel cu spiritul Wacken Open Air. Daca era concurs pt participare la Sziget de exemplu, nu o consideram o alegere neaparat proasta. Cea mai buna trupa din Romania? Chiar vrei sa iti raspund la intrebarea asta?

Considerati ca exista anumite lacune in rezultatul final si mai ales modul in care s-a ajuns la acesta?

Pai lacuna din rezultatul final, din cate am inteles, am fost noi. Nu am fost prezenti la anuntarea clasamentului, fiind deja aproape de Bucuresti, dar Emi de la Fortuneteller ne-a transmis castigatorii si faptul ca noi nu am fost mentionati in clasament. Nu cred ca sunt eu in masura sa judec alegerea juriului, insa personal mi-as fi dorit ca din partea “internationala” macar sa fie oameni care sa fie EI de talia Wacken Wet Stage…

Care a fost reactia voastra imediat dupa aflarea clasamentului?

“Uite ba, a avut Horatiu dreptate!” (n.n. Horatiu este un foarte bun prieten al nostru, care ne-a zis inca de acum o luna ca el crede ca vor castiga X-Plod.). Cand mi-a spus asta mi-am permis sa rad, se pare ca cine rade la urma rade mai bine

Wacken Metal Battle 2009



De ce credeti ca Thunderstorm nu a fost inclusa in clasamentul final si mai mult, de ce a apare pe clasamentul trimis de formatia X-Plod in comunicatul oficial?

Nu am absolut nicio idee.

Credeti ca X-Plod au respectat regulile de participare?

Din cate am inteles, au cantat pe propriul lor backline, acest lucru fiind interzis prin regulament. Si au avut un recital care a depasit timpul regulamentar, desi noua ne-a fost clar subliniat faptul ca daca depasim timpul alocat, vom fi descalificati.

Deci nu, nu cred ca au respectat regulile de participare, insa mentionez aici ca nu cred ca este vina copiilor de la X-plod, carora le doresc sa aiba taria psihica sa treaca peste tot acest scandal si sa ne reprezinte la Wacken cu mandrie si cu un show mai bun decat la Sibiu. Este vina celor care, din interes sau dezinteres, au permis desfasurarea concursului in astfel de conditii.

Cuvinte de incheiere?

Multumesc celor care au crezut si cred in noi si care au considerat ca meritam noi sa mergem la Wacken! Va asteptam pe www.thunderstorm.ro si pe 5 iulie la BestFest in deschidere la MANOWAR! Heavy fuckin’ METAL!

Gizas vs. Alex Pascu (Thundersorm)


Concerte recomandate: