Coiotu' (Trooper): Suntem o trupa de rock'n'roll si ne purtam ca atare

05 Septembrie 2012 Alex Warheart

Coiotu' (Trooper): Suntem o trupa de rock'n'roll si ne purtam ca atare

Cu ocazia festivalului Peninsula Felsziget 2012, ce a avut loc in perioada 23-26 august, am reusit sa obtinem un interviu de la solistul formatiei Trooper, Alin Dinca (aka Coiotu’).


Ca sa nu stricam frumusetea interviului si a raspunsurilor artistului, va lasam pe voi sa-l cititi, dupa care va asteptam parerile. Enjoy!

METALHEAD: Salutare, Alin! Cum va simtiti? Stiu ca abia v-ati intors din Bulgaria unde ati sustinut un concert pe cinste. Sunteti pregatiti sa dati ce-i mai bun din voi si la Peninsula?


Coiotu’: Suntem mereu pregatiti sa dam ce este mai bun in noi... indiferent unde suntem, indiferent cati oameni sunt in fata scenei. Este o bucurie sa cantam si asta se vede. Oamenii ne spun asta dupa fiecare concert. Asa ca cine suntem noi sa nu ii credem?! (rade)


METALHEAD: Inteleapta decizie sa-i crezi pe cuvant! (rade) Anul trecut ati lansat “Voodoo”, un album foarte apreciat de catre toti ascultatorii si ati lansat si un videoclip pentru piesa ce da titlul albumului, videoclip ce a putut fi urmarit in exclusivitate pe METALHEAD. Pregatiti un nou material pentru la anul? Sau poate macar Balaur?!


Coiotu’: Pregatim mai multe lucruri pentru anul viitor. Sa vedem insa care este ordinea. Momentan ne-am apucat de zece lucruri odata... O sa gandim bine situatia si vedem ce trebuie facut. Momentan, ideea principala este sa cantam foarte mult. Balaurul nu are in plan sa lanseze un disc solo. Sau nu foarte curand. Sincer, ii bat la cap si pe Balaur si pe Laurentiu sa faca acest pas, insa ei nu sunt inca foarte hotarati. Va promit ca am sa ii mai bat eu la cap!


METALHEAD: Asa sa faci. (rade) Ca tot vorbim de compus, va lansa Trooper vreodata un album integral in engleza pe care sa-l promoveze si in Europa?


Coiotu’: Ca sa fiu in ton cu intrebarea: Never say never! (rade) Sincer, habar nu am. Vrem sa imprimam ceva in engleza insa eu nu cred foarte mult in “iesirile” astea. Sunt niste plimbari si cam atat. Stiu ca pentru unii oameni de muzica, mari critici si specialisti, sa canti afara este o mare realizare. Insa nu este asa. Daca vrei sa canti afara, poti face asta. Insa noi nu acceptam orice conditii. Daca vreau sa plec sa ma plimb, pot sa-mi iau amicii si plec sa vizitez lumea. Insa nu asa vad eu lucrurile. In toamna asta o sa mai avem 5-6 concerte in strainatate. Le tratez exact ca pe un concert de aici din Romania. Nimeni nu este cu nimic mai special in alta parte. Iubesc publicul din Romania si iubesc devotamentul pe care il au toti acesti oameni minunati care sunt alaturi de noi de atatia ani. Cine a inteles ca la un concert Trooper mergi sa te distrezi si sa uiti de lumea de afara, este deja un membru al familiei noastre. Cine nu a inteles si inca mai cauta defecte si greseli si mai stiu eu ce, nu am ce sa le zic... sanatate multa si succes in viata. Suntem o trupa de rock’n’roll si ne purtam ca atare. Ca sa revin la intrebarea ta, daca acest album va depinde intr-o zi numai de mine, NU o sa apara.


METALHEAD: Ok, stiu totusi ca pe 17 octombrie 2002 ati lansat discul “Trooper I”, iar anul acesta vreti sa plecati intr-un turneu aniversar prin care sa repromovati discul. Vorbeste-mi mai mult despre aceasta idee.


Coiotu’: Se implinesc 10 ani de la apritia albumului “Trooper I”... zece ani! Nu am stiut atunci cat de mult o sa conteze albumul asta in peisajul rockului autohton. Nu visam ca piese precum “Tari Ca Muntii” sau “Strigat” vor ajunge adevarate imnuri. Sunt constient insa ca nimic nu era posibil fara prietenii Trooper. Ei au fost alaturi de noi mereu si ne-au ajutat sa urcam pas cu pas. Sarbatorim acesti 10 ani printr-un turneu national de 13 date. Am numit turneul “Tari Ca Muntii”. O sa fie o fericire sa cantam din nou cap coada acel disc. Sper ca si oamenii sa se bucure macar cat ne bucuram noi.


METALHEAD: Te asigur ca va fi asa cum speri tu. Insa, pentru cei care nu au asistat niciodata la un concert Trooper, descrie-mi care este starea unuia si cum se desfasoara el.


Coiotu’: Am raspuns cumva la intrebarea asta mai sus. Spuneam ca la un concert Trooper mergi ca sa te distrezi. Mergi ca sa asculti rock’n’roll si sa uiti de problemele de afara. Doua ore incercam sa te ducem in alta parte. Nu incercam sa facem demonstratii de virtuozitate sau lectii de matematica. Vrem sa cantam, sa radem, sa glumim... Vrem sa putem crea un loc special pentru minunata familie Trooper.


METALHEAD: Ce parere aveti despre industria muzicala la ora actuala? Se mai merita sa-ti faci o trupa de rock sau metal, sa bagi bani in instrumente si concerte, sa canti pentru un public restrans?


Coiotu’: Care industrie? (rade) Nu exista asa ceva. Este greu sa spun eu ca merita sa faci o trupa si sa canti pentru 10 oameni. Nu vreau sa ma injure oamenii mai tarziu. (rade) Insa pot spune ca uneori este minunat sa faci fix ceea ce vrei. Daca simti sa canti metal, canta metal! Faza cu investitiile este una mai delicata. Daca vrei sa faci treaba serioasa, trebuie sa investesti serios. Multi nu inteleg asta. Am vazut oameni care se mirau ca platesc la un concert cu cinci trupe romanesti 20 de lei... Aveau impresia ca sunt pacaliti... ca sunt jefuiti. In schimb la comentat si judecat nu ii intrece nimeni. Internetul a dat nastere la o cantitate uriasa de critici. (rade) Cand esti prost si nu stii sa faci nimic... ce ramane? Inventezi un nickname, de inspiratie Lord Of The Rings, sau mai stiu eu ce si incepi sa dai in toti. Insa din pacate, oricat de tare esti in fata computerului, cand te uiti seara in oglinda esti acelasi prost singur si trist. Revin la intrebarea ta. Sper ca muzicieni tineri sa aiba curajul si forta sa cante metal. In ciuda greutatilor si problemelor, in ciuda cretinilor care cauta sa sape pe oricine, in ciuda lipsei cluburilor, sper sa aiba forta necesara. Poate unii cred ca este usor sa canti... insa ii invit intr-un turneu de doua saptamani. Atat. Nu mai mult. Sa vedem daca reusesc sa mai ajunga acasa. (rade)


METALHEAD: Sa vedem cu ce mesaje si propuneri te alegi dupa ce vor citi trupele interviul asta. (rade) Ca tot vorbim de mesaje, cum interactioneaza fiecare dintre voi cu fanii? Tu stim ca esti zilnic pe Facebook si postezi, dar restul?


Coiotu’: Ai dreptate. Eu vorbesc zilnic pe Facebook cu oamenii. Ceilalti patru baieti ma urmaresc din umbra si ma ameninta zilnic. (rade) La mail-uri raspund toti. Sosesc mail-uri pentru fiecare dintre noi. Baietii recupereaza insa inainte de concerte cand stau la discutii fata in fata cu oamenii care vin la concerte.


METALHEAD: (rade) Si printre atatea mesaje si atata lucru, ati mai avut timp sa va relaxati? Pe la ce concerte ati mai mers anul, sau vara asta?


Coiotu’: Relaxare, nu! La concerte am mers... Cred ca la toate am fost. In general, daca nu avem noi concert undeva, sunt prezent la tot felul de show-uri.


METALHEAD: Ce bine de tine! (rade) Acum vine o ultima intrebare: Unde si cum va vedeti peste 5 ani?


Coiotu’: Nu stiu nici daca apuc sfarsitul anului si tu ma intrebi ce o sa fie peste cinci ani? (rade) Habar nu am! Nici nu vreau sa ma gandesc. Prefer sa fiu sincer cu mine si sa inaintez asa cum simt si cum vreau. Nu-mi plac planurile astea cincinale. (rade) Vom vedea. Discutam peste cinci ani.


METALHEAD: O sa tin minte ce-ai spus acum. (rade) Pentru final, te-as ruga sa le transmiti un mesaj fanilor Trooper.


Coiotu’: Multumim mult pentru suportul aratat in acesti primi 17 ani de existenta. Va asteptam la concertele din cadrul turneului “Tari Ca Muntii”. Pregatim multe surprize pentru voi. Stay Trooper!


METALHEAD: Multumesc inca odata pentru interviu, Coiot. Mi-a facut placere!


Realizat de: Chiric Alexandru




Concerte recomandate: