Cronica Trooper in Old School

de Morrison

Cronica Trooper in Old School
In general, oricat am nega-o si ni s-ar parea de untrv, cu foarte rare exceptii, la concertele metal din Bucuresti se merge pentru distractie, bere, intalnire cu gasca, toate acestea pe un fond sonor care sa aduca macar vag cu ceea ce ascultam pe acasa. Evident, ma refer la cele de club, nu la cele de mare amploare. Si iata ca Trooper, constienti de aceasta stare de fapt, s-au decis sa ne ofere in prag de vara un concert special gandit pentru a induce o atmosfera placuta, fara mari valente "trv" sau "technical" sau mai stiu eu ce.

Asa ca in seara de 26 mai, pe o terasa mare si faina, am avut parte de aproape 3 ore de rock si voie-buna intr-un concert anuntat ca "slightly plugged", cu Trooper si niste copii din Targoviste, Incipient, care- cu regret o spun- au masacrat cateva coveruri ca Keep on Rocking In the Free World sau Where the Eagles Fly. Cred ca au avut rolul de a ne face sa-i asteptam cu nerabdare pe Trooperi, care, fara a fi "titanii rockului romanesc", cum zicea o reclama tampita, sunt una dintre trupele la care nu simti nevoia sa-ti iei campii din cauza miorlaiturilor vocalului, a gherlelor sau unui sunet infect.

Ce inseamna slightly plugged? Initial se credea ca vor fi si piese unplugged si piese cantate normal. Pana la urma s-a cantat cu chitarile clear, fara efecte. Cu chitara, mai bine zis, pentru ca nu s-a auzit decat aceea a Balaurului. Care Balaur a cantat si la clapa si backing vocals. Chiar si ca vocalist principal, lasandu-l pe Coiot sa-si traga sufletul.

Ca veni vorba. Nu-i mai vazusem pe Trooper demult, de la aniversarea lor de 10 ani in Viking, iar un concert de la care am amintiri placute. Anuntam pe aceasta cale detractorii Coiotului sa mai treaca pe la concertele Trooper. Voce stiati ca are. Ei bine, Conservatorul ajuta, si-o foloseste mult mai bine ca alte dati in care l-am auzit.

Atmosfera a fost foarte draguta, vreo 100 de oameni in fata scenei, doua tricouri cu Trooper, (unul chiar cu Trooper cu inimoara ) si publicul a cantat alaturi de Coiot si la Doar a mea, Cum vreau eu sau Amintiri, dar si la Yesterday (Guns N'Roses), Bad Medicine (Bon Jovi), Carrie (Europe), Here I Go Again (Whitesnake), I Remember You (Skid Row) sau Fire it Up (Black Label Society). Au mai fost si altele dar nu mai tin minte si dl. Balaur m-a dus cu vorba si nu mi-a dat playlistul.

M-a intrebat ce fac cu el. Voiam sa-l pun in rama. Alaturi de pana pe care mi-a oferit-o in timpul piesei Tari ca muntii si pentru care ii multumesc. Tari ca muntii a fost dementiala, dar nu va zic de ce. Oricum, a constituit motivul pentru care au fost prezente cateva persoane care nu prea calca pe la concertele Trooper. Mi-a placut foarte mult Dorinta, interpretata in varianta slow, pe care o cantau la unplugged-uri. Imi place mai mult asa decat cea originala. Nebunia s-a declansat- fireste- pe Strigat si Inca o lupta, nu mai vazusem pogo pe Trooper. Nu-i nimic, am vazut acum. Cum baietii aveau de ajuns la Botosani, concertul s-a incheiat cam brusc si fara preferata mea, Totul e fals.

Dar m-am convins o data in plus ca, in ciuda unor...Amintiri, Trooper au ce cauta in topul meu personal. Un concert de nota 9.

Oana pentru metalact.com


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: