Cronica Vintersorg - Solens Rotter

de Morrison

Cronica Vintersorg - Solens Rotter

Initial m-am bucurat cand i-am auzit pe Vintersorg declarand ca vor scoate in 2007 un album in stilul materialelor lor mai vechi, Till Fjalls (1998) si Odemarkens Son (1999), doua albume reprezentative pentru genul viking/folk metal. Ascultand insa Solens Rotter, nu mi se pare ca suedezii au reusit sa se intoarca la stilul cu care au debutat, ci mai degraba ca ne ofera un mixaj de genuri destul de special dar in acelasi timp nu foarte usor de digerat.

Fata de albumele mentionate mai sus, Solens Rotter este mult mai epic, mai soft si mai folk.

Titlul albumului semnificand 'radacinile Soarelui', Vintersorg incearca cu acesta compozitie sa ofere pe ritmuri de folk metal o cosmogonie pagana, in stilul binecunoscut al suedezilor, pentru care natura a fost o sursa de inspiratie lirica pe fiecare album.


Vintersorg


Cea mai memorabila piesa mi se pare Dopt i en Jokelsjo (insemnand 'botezat intr-un ghetar'), pe care daca as fi ascultat-o separat de restul albumului nu as fi recunoscut neaparat formatia care o canta, cel putin nu de la prima strofa, realizata in intregime cu voce clean, growl-ul intrand abia catre refren pentru un scurt pasaj. Refrenul este foarte melodic si slow, cu niste

versuri

al caror sound este foarte potrivit cu instrumentatia, mai putin aglomerata si mai putin agresiva decat cea din piese precum Jokeln, Asatider sau Odemarkens Son, cu care eu asociam sound-ul Vintersorg.

Piesele sunt presarate pe alocuri cu pasaje epice, cu voce narativa, care completeaza atmosfera mistica pe care incearca albumul sa o construiasca.

Spirar Och Gror este mai rapida, mai alerta, imbinand growl-ul cu voce clean. Growl-ul este mai degraba vocea a doua pe acest material, o completare mai degraba. Pe alocuri, acesta pare chiar usor fortat, cum se intampla in Naturens Mystar, piesa care insa o instrumentatie impresionanta.

O melodie care imi aduce aminte de albumul Odemarkens Son este Att Bygga En Ruin (al carei titlu semnifica 'a inalta o ruina'), cu mai mult nerv si cu o orchestratie mai simpla si mai 'aglomerata', specifica viking metalului.


Vintersorg


Riff-urile mai dure nu lipsesc cu desavarsire, sunt doar distribuite cu mai mare atentie pe parcursul pieselor, niciodata in exces, urmate aproape intotdeauna de un pasaj melodic. Melodicitatea de fapt mi se pare principala caracteristica a albumului. Este folosita pe alocuri si vioara si foarte putin chiar si flautul, un element specific folk metalului scandinav.

Alta caracteristica este prezenta unor pasaje simfonice, in special in intro-urile pieselor (Idetemplet). Idetemplet este ceva mai dura decat restul pasajelor, cu mai mult growl si drumming, si un solo de chitara interesant, fara sa uitam si sfarsitul piesei, care se incheie cu adevarat in forta.


Vintersorg


Am spus la inceput ca este un material mai putin accesibil, acest fapt datorandu-se repetitivitatii aparente a instrumentatiei si monotoniei prezente. La o ascultare mai atenta insa, monotonia se estompeaza si materialul isi dezvaluie cateva surprize instrumentale la care nu ne-am fi asteptat.

Solens Rotter pare la prima impresie genul de album care trebuie ascultat de foarte multe ori pentru a descoperi de fiecare data un element nou, si pentru a-l aprecia cu adevarat obiectiv.


VINTERSORG
www.vintersorganic.com
www.myspace.com/vintersorganic

Cristina
Nota: 8/10

Tracklist:

1.Dopt i en Jokelsjo
2.Perfektionisten
3.Spirar Och Gror
4.Kosmosaik
5.Idetemplet
6.Naturens Mystar
7.Att Bygga En Ruin
8.Stralar
9.Fran Materia Till Ande
10.Vad Aftonvindens Andning Viskar




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: