Actorul Nicu Constantin a decedat

de Buvnitz

Actorul Nicu Constantin a decedat

Actorul Nicu Constantin a decedat, marti dupa amiaza, la varsta de 70 de ani, dupa ce a fost internat timp de peste patru luni la Spitalul Militar de Urgenta din Capitala, din cauza unor suferinte pulmonare severe.

Nicu Constantin a decedat la ora 16.45, dupa ce la ora 14.00 a avut un stop cardiorespirator, medicii reusind atunci sa il resusciteze. Doua ore mai tarziu, Nicu Constantin a incetat din viata, dupa ce a suferit un al doilea stop cardiorespirator, a declarat, pentru NewsIn Comandantul Spitalului Militar, generalul Ioan Sarbu.

Actorul Nicu Constantin si-a serbat cei 70 de ani in Spitalul Militar din Bucuresti, la sfarsitul lunii iulie. El a fost internat la Spitalul Clinic Militar de Urgenta la 11 mai si de atunci s-a aflat sub stricta supraveghere medicala, fara semne de ameliorare.

Nicu Constantin, actorul al carui nume se identifica cu teatrul de revista si emisiunile umoristice televizate, s-a nascut la 31 iulie 1939, la Eforie Sud, in judetul Constanta.

Nicu Constantin a fost vedeta teatrului satiric Constantin Tanase din Bucuresti, unde a sustinut peste 9000 de reprezentatii.

De-a lungul timpului, a jucat si in numeroase filme de scurt si lung metraj. El a avut roluri in aproape 30 de filme, dintre care "Ministerul comediei" (1999), "Secretul lui Bachus" (1983), "Alo, aterizeaza strabunica!" (1981), "Impuscaturi pe portativ" (1966).

A participat la peste 600 de emisiuni radio si peste 300 emisiuni TV. Mai putin cunoscuta publicului larg este cartea autobiografica "Ochelarii miraculosi".

Doliu in lumea artistica

Alexandru Arsinel si-a exprimat condoleantele si a spus ca "a murit un actor unic prin calitatile sale". "Din cate stiu eu, de la ultima vizita la spital, era in imposibilitatea de a respira, nu-i mai functionau plamanii".

"Vestea m-a cutremurat, de aproape un an nu l-am vazut, regret nespus ca ne despartim de inca un prieten, randurile noastre sunt tot mai bombardate de aceste disparitii. Imi doresc ca Nicu Constantin sa-si gaseasca compartimentul in care sa fie fericit. Sa fie odihnit, Nicu Constantin", a spus Ileana Stana Ionescu.

Mircea Albulescu, care a colaborat o singura data cu Nicu Constantin, a spus ca este o mare pierdere disparitia actorului pentru ca "a fost atat de devotat telespectatorilor".

Razvan Theodorescu, fost ministru al Culturii, a declarat la Realitatea Tv ca Nicu Cnstantin "a fost un om a carui inteligenta actoriceasca ne-a facut sa zambim de atatea ori".

"Este o veste uluitoare, stiam ce este internat, am vorbit cu directorul spitalului si m-am interesat de sanatatea lui. Aveam sperante. Nicu pentru mine a fost un mare actor de revista, un actor care a lasat un gol imens. De vreo 2-3 ani incoace ne secera pe toti. Nu am cuvinte" a declarat si actorul Ion Dichiseanu.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: