Ca orice succes comerical, Max Payne avea nevoie de o ecranizare. Si ca
orice adaptare a unui film dupa povestea unui joc, Max Payne reuseste
sa starneasca controverse in randul fanilor si totodata criticilor. Bazat
pe jocul cu acelasi nume lansat in 2001, ecranizarea lui John Moore se
vrea o incursiune in lumea sumbra a personajului, de aceasta data
explorand psihicul mai degraba decat actiunea propiu-zisa. Astfel
filmul nu este deloc unul de actiune, ci unul de mister cu o serie de
elemente psihologice.
In
jocul original Max Payne, un politist a carui familie a fost ucisa
de catre un consumator al unui nou drog, numit V, porneste
intr-o vanatoare a carui scop este evident gasirea si capturarea
oamenilor responsabili pentru crima. In "aventura" sa, reuseste sa
elimine o vasta retea de distributie a drogului, in final ajungand la liderul acestora.
Desigur,
povestea devine mult mai captivanta pe parcurs insa si sunt convins ca
multi dintre voi ati jucat Max Payne, asa ca nu voi continua cu alte
detalii legate de firul narativ.
Filmul deviaza putin de la
povestea originala. Desi arma si cauza sunt identice, John Moore a
decis sa elimine povestea retelei de traficanti, folosind mai degraba
un scenariu clasic: Max isi pune increderea in mentorul sau, decizie
care pe parcursul filmului ajunge sa o regrete.
Cum am
mentionat si mai sus, filmul este mai degraba psihologic, scenele de
actiune fiind extrem de reduse ca numar (circa 5). Efectul bullet time,
exploatat in Matrix, este prezent si in film insa din nou ca numar
redus.
Personajele
din joc au fost pastrate desi importanta lor este mult mai infima. Mona
Sax devine un personaj aproape invizibil in ciuda faptului ca in
povestea originala avea un rol aproape crucial. Ii vom intalni pe Jack
Lupino, Natasha Sax sau Jim Bravura care din nou au roluri absolut
inutile.
De altfel intreaga poveste nu are o baza solida si
foarte multe parti din film sunt absolut de "umplutura". Atmosfera
intunecata a jocului a fost pastrata, Max Payne fiind usor incadtat in
categoria film noir (similar cu Sin City).
Un avantaj al
filmului este ca spre deosebire de joc, versiunea lui John Moore
explica efectele drogului V asupra psihicului uman. Exista si o parte
mistica, Max infruntand creaturi despre care regizorul lasa impresia ca
sunt efecte secundare ale drogului. Interpretarea actorilor este destul
de buna, Mark Wahlberg fiind probabil cel mai potrivit om pentru a juca
rolul lui Max Payne.
Daca veti intra in sala
de cinema cu speranta de a vedea un film de actiune intens, veti ramane cu un gust amar. Judecand la rece Max Payne este o
ecranizare destul de reusita, cel putin pentru fanii jocului. Desi
povestea nu este foarte solida, filmul reuseste sa ofere o varianta plauzibila a naturii psihologice. Totusi, nu va
asteptati la o capodopera.
Unu'
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
