Top 10 trupe Southern metal

Daca tot sunt la moda topurile, m-am gandit sa alcatuiesc o lista cu... ati ghicit, top 10 trupe southern metal.

Ce e southern metal-ul, ati putea intreba? ei bine, ganditi-va la Lynyrd Skynyrd, Allman Brothers, Molly Hatchet, The Outlaws de exemplu. Mariti volumul, viteza, adaugati alcool si iarba, distorsie sanatoasa, si inca 5 perechi de co**e, si vedeti ce iese.

In timp ce genul southern rock a inceput sa castige popularitate prin anii '70, influentele metal au inceput sa apara dupa '90. Astfel a aparut ceea ce acum cunoastem ca "southern metal". Influente diverse au inceput sa se auda in sound-ul diferitelor formatii care abordeaza acest gen: stoner rock, sludge, doom, hardcore si chiar rock alternativ.

De aceea, cel putin pentru mine, clasificarea este mai "cu dus si-ntors". In cazul anumitor trupe, e greu de definit exact genul in care se incadreaza, pentru ca aduna elemente din genurile de mai sus, pana la un punct in care nu se mai poate trasa linia intre ce e "southern", si ce e influenta "straina".

Genul se numeste "southern metal" datorita influentelor evidente, dar si localizarea geografica, in...exact, sudul SUA. De aceea, aproape toate formatiile de mai jos sunt "legate" intre ele, intr-o masura sau alta.

Topul de mai jos este alcatuit in ordinea preferintelor personale. Am incercat sa "adun" cele mai cunoscute trupe cu influente southern metal, in masura in care se pot numi "cunoscute", deoarece, in opinia mea, acest gen nu primeste atentia care ar trebui. Cel putin la noi. Fara alte povesti, incepem:


10. Artimus Pyledriver



http://www.myspace.com/artimuspyledrivertheband

Incepandu-si cariera prin 2002, s-au despartit, se pare, prin 2007. In acest timp au lansat doar un EP si un album, Artimus Pyledriver. Numele e inspirat dupa un fost tobosar Lynyrd Skynyrd, Artimus Pyle. De aici si influentele evidente.

Desi nu au primit cine stie ce apreciere pe scena muzicala americana, sunt mai "sudisti" decat alte formatii mai comerciale, poseri care considera ca o camasa de flanela si accentul de redneck ii face automat "badass" (vezi Black Stone Cherry).

Revenim. Cum suna? Southern metal, evident, cu ceva influente sludge. Punctul slab, as putea zice, este vocea solistului. Nu suna neaparat rau, dar se straduieste putin cam mult; seamana intr-o anumita masura cu cea a lui Kirk Windstein, din Crowbar.

Daca incerci sa asculti tot albumul, poate deveni solicitant, datorita agresivitatii solistului, dar si a riff-urilor "carnoase", perfect integrate pe album, indubitabil. Daca esti in cautare de ceva mai soft, asculta Johnny Cash, Artimus Pyledriver nu sunt pentru tine :)). Din punct de vedere instrumental, au tot ce le trebuie pentru a suna a "southern metal". Nota 10 aici. Din pacate, nu mai sunt de gasit pe nicaieri, nu sunt extraordinari de populari, si solistul nu este foarte stralucit. Locul 10.

Piesele preferate? "Dixie Fight Song", "Dirt Road White Girl", "Natural Progression".

9. Alabama Thunderpussy



http://www.myspace.com/atpva

Avand unul dintre cele mai originale nume de pe lista, Alabama Thunderpussy s-au lansat in 1998, cu albumul Rise Again. Tendintele principale sunt stoner metal si sludge, desi pe langa Kyuss, Motorhead si Black Sabbath au clar o influenta asupra trupei.

Sound-ul formatiei, de-a lungul celor 6 albume s-a mai "rafinat", sa spunem asa. Desi primele 3 albume, Rise Again, River City Revival, si Constellation au o productie mai "din topor", mai dirty, le prefer albumelor mai noi, care deja dupa 2000 incep sa fie mai comerciale.

In orice caz, nu cred ca vreun album a fost inregistrat in stare de sobrietate :)) . Din punct de vedere al vocii, solistul seamana intr-o anumita masura cu Dave Slocum, din Artimus Pyledriver, ceva mai "soft" totusi.

Majoritatea melodiilor au riff-uri destul de "groovy", dar la un moment dat s-ar putea sa sune cam "greu de digerat".

Cel putin pentru mine, la fel ca Artimus Pyledriver, poate deveni solicitant sa asculti mai mult de un album la volum maxim :)) Din fericire, pe ici, pe colo mai "scapa" cate o balada, evident, tot in cel mai pur stil southern rock. Notabile sunt "All I Can Do Is Write About It" (cover dupa Lynyrd Skynyrd), "Amounts that count" si "15 minute drive". Totusi, nu se ridica mai mult de locul 9.

Ce melodii mai recomand? "Three Stars", "Rockin' is my business", "Dry Spell", "A Dreamer''s Fortune".

8. Hellyeah

http://www.myspace.com/hellyeah

Supergroup format din fosti membri Damageplan, Pantera, Mudvayne si Nothingface, aceasta formatie aparuta in 2006 abordeaza stilul Southern metal intr-o maniera mai moderna. Influentele principale sunt nu-metal, alternativ si groove intr-o mica masura.

Formatia a scos 2 albume pana in prezent, Hellyeah si Stampede. Instrumental vorbind, aceasta trupa rupe capete. Riff-uri solide, groovy unde este cazul, si mai blande (vezi "Thank You", "Better Man"). Cel putin in opinia mea, vocea este din nou, punctul slab. Cu o voce cel putin la fel de buna ca a lui...Zakk Wylde, sa zicem, imaginea formatiei s-ar schimba complet. In bine, zic eu. Majoritatea melodiilor suna a nu-metal mediocru inecat in alcool si iarba, cantat de niste tipi care se straduiesc un pic cam mult. Deh, fiecare membru si-a adus contributia in felul sau la sound-ul formatiei. Asta nu inseamna totusi ca Hellyeah e o formatie proasta.

Videoclipurile sunt in general la fel, formatia pe scena sau inconjurati de femei misto. Mai mult nici nu cerem, nu-i asa? Pentru temele abordate, videoclipurile sunt destul de graitoare, desi se cam abuzeaza de cliseele specifice acestui gen de muzica. Dintre videoclipuri, recomand in mod special "Hell of a time".

Recapitulam: lirica e specifica genului (alcool, femei & s**t), nimic special aici, imaginea trupei e de nota 10 (vezi chitaristul Greg Tribbett: pleata, barba, palarie/trucker cap, vesta de blugi); instrumentalul rupe, dar vocalul nu prea e pe gustul meu. Datorita prezentei lui Vinnie Paul, nota creste cu un punct. Pentru mine, in acest top, Hellyeah merita locul 8.

Melodiile preferate:

Alcohaulin' a*s, Matter of time, Cowboy Way, Hell of a time

7. Texas Hippie Coalition

http://www.myspace.com/texashippiecoalition

Descrisi ca "Pantera meets Lynyrd Skynyrd", Texas Hippie Coalition s-au lansat in 2008 cu albumul Pride of Texas urmand Rollin’, din 2010. Primul lor single, si mai tarziu videoclip, care i-a adus in atentia lumii muzicale este “Pissed off and mad about it”. Exact asa suna toate melodiile lor, indiferent ca sunt piese suparate precum “Rollin’” sau “Crawlin”, ori balade relativ molcome, ca “Troublesome times” ori “Groupie girl”. Temele abordate sunt deja standard, le-am enumerat la formatiile de mai sus; THC nu face exceptie.

Influentele principale, dupa cum ei declara, sunt Lynyrd Skynyrd, Molly Hatchet, ZZ Top, Waylon Jennings , Willie Nelson, si evident, Pantera. Tocmai din cauza ultimei formatii de pe lista, si-au atras majoritatea criticilor. Au fost descrisi ca fiind “a Pantera rip-off”, neoriginali, si prea dornici sa epateze. Cu acestea sunt de acord intr-o anumita masura; riff-urile, desi n-au fost copiate de la nimeni, par scrise parca de Dimebag in momente fara inspiratie, sa zic asa. In orice caz, sunt solide, “groovy”, si destul de bine inchegate. In materie de solistica, desi vor sa impresioneze prin viteza si tehnicitate, abuzul de tremolo si similaritatile cu stilul popularizat de Dime dau un gust fad pieselor.

Vocea solistului “Big Dad” Ritch se potriveste insa destul de bine pe melodii, spre deosebire de locurile anterioare. Sunand ca o combinatie intre Zakk Wylde si Phil Anselmo, reuseste totusi sa para destul de original, facand totusi Texas Hippie Coalition o formatie unica. Unica pana ajungem din nou la chitaristul Randy Cooper, care preia pana si imaginea lui Dimebag, de la vestimentatie la designul chitarii (Dean ML), lama atarnata la gat si pozitia in timpul cantarii.

In rest, imaginea trupei este specifica genului Southern metal: palarii de cowboy, camasi de flanela, plete si barbi. Cel mai impunator este solistul, “Big Dad” Ritch. Din punctul meu de vedere, poate fi asemanat cu “Man-bear-pig” (cine se uita la South Park, stie despre ce e vorba), asta nefiind ceva de rau. In topul meu, Texas Hippie Coalition ocupa locul 7.

Piese preferate: "Troublesome times", "Flawed", "Beg", "Back from Hell". Baladele mentionate la inceput merita ascultate de asemenea.

6. Thunderbrew

http://www.myspace.com/thunderbrew

Lansati in 2004 de albumul Red, White and Brew, pana in prezent au scos 3 albume, stilul lor ramanand constant pana in prezent. Influentele principale sunt Pantera, Black Sabbath, Black Label Society , Down, Lynyrd Skynyrd. Pe ici, pe colo se simte o oarecare influenta stoner rock, dar sound-ul lor e modelat dupa trupele de mai sus. Ei isi descriu sunetul drept “beer metal”. Nimic de obiectat aici :))

Asa cum Texas Hippie coalition suna ca o copie de Pantera, cel putin pentru mine, Thunderbrew suna ca o copie mai mica dupa Black Label Society. Prin asta ma refer la imaginea per total, show-ul de scena, riff-urile catchy, solistica si mai ales vocea. Nu zic asta in nume de rau, dar puteau fi si ceva mai originali. Tempo-ul mediu, si ritmul nu prea alert fac majoritatea melodiilor bune de dat din cap, dar cam atat. Desi suna bine la inceput, dupa cateva ascultari pot deveni monotoni; de aceea, in opinia mea, locul 6 li se potriveste.

Ce recomand? "Boneyard", "Ace to Ashes", "Misery", "Fountain of Youth".

5. Pumpjack

http://www.myspace.com/pumpjackrocks

Formatie texana infiintata la jumatatea anilor ’90, prezinta influente mai ales din partea stoner rock-ului. Dupa cum ei insisi declara, David Allan Coe, Charlie Daniels, Ted Nugent, Skynyrd, Kiss, Van Halen si alti grei ai rock-ului clasic american, au avut un rol important in conturarea sound-ului formatiei. Pumpjack a colaborat si cu Dimebag, in grupul Gasoline, dar mai ales in party-uri si betii in stil barbar.

Pana in prezent au lansat doua albume si doua EP-uri, ceva mai greu de gasit, mai ales pe internet. Nu sunt o formatie prea populara, nici prea accesibila, nici usor de “digerat”. Vocea solistului Thurber T. Mingus, “cizelat” de alcool si tutun, poate fi nu tocmai pe gustul tuturor, dar din punctul meu de vedere, se potriveste manusa stilului trupei. Daca vreti performanta si virtuozitate, cautati “Top 10 solisti heavy/power metal” sau ceva de genu’. Aici gasiti doar southern metal, cantat din fundul plamanilor (sau invers, depinde daca va place vocea), tematicile principale fiind simple: Texasul in toata maretia lui, alcoolul, femeile, bataile in bar, gratarele, pompele de petrol (pumpjack adica)si asa mai departe. Prezinta varietate muzicala, pe langa piesele mai agresive precum “Booze is thicker than blood” sau “High on the hog” avand si melodii lente, precum “Drinkin’ with the Lord” ori “Gonna Last”.

Din punct de vedere instrumental, trupa sta foarte bine, majoritatea riff-urilor avand, ca si formatiile de pana acum, un tempo mediu, numai bun de dat din cap, refrenuri catchy si usor de tinut minte, solistica potrivita , nimic care sa epateze sau cu care sa se sparga in figuri, gen Texas Hippie Coalition. Intr-un fel, m-as fi asteptat la linii melodice mai complexe, dat fiind ca sunt 3 chitaristi, dar nu-i bai. Pe aceasta tema, citez pe solist dintr-un interviu din 2005 pentru metalwhore.com:

“You have also added into the line up rather recently a guy named Stroker now making it a 3 guitar band, what''''s up withat? Just the more guitar the better or are you guys going to give Lynyrd Skynyrd a run for their money with a triple guitar assault of your own? Thurber: We are the Lynard Skynard of the new Millennium, just angrier & drunker, but uh... basically.. ummm...”

Ce pot sa mai spun? Imaginea trupei este tipica southern metal, deci nu mai intru in detalii precum vestimentatie sau stil de viata.

Pentru ca nu sunt prea cunoscuti inca, dar canta intr-o maniera destul de originala, fara compromisuri si fara artificii tehnice inutile, Pumpjack ocupa locul 5!

Recomand sa ascultati “Booze is thicker than blood”, “Nothin’ to lose”, “Proud to be American”, si cele de mai sus.

4. Pride & Glory

Activa intre 1991 si 1994, aceasta trupa, formata la initiativa lui Zakk Wylde, este singura trupa de pana acum, care a combinat cu succes southern rock-ul pur, si heavy metal-ul. Influentele sunt si mai evidente decat la trupele de mai sus. Pe langa sound-ul southern rock urmarit, Zakk Wylde a adaugat stilul sau unic la acea vreme, “rafinat” dupa cativa ani de colaborare cu Ozzy.

Trupa alcatuita din Zakk, James Lomenzo (ex-Megadeth) si Brian Tichy, a lansat un singur album, denumit simplu Pride & Glory, continand 19 piese in total. De ce este special? Deoarece pe langa abuzul de pedala de wah, pinch harmonics si riff-urile “chunky”, pianul, muzicuta si banjo-ul au un rol important pentru sound-ul specific “Pride & Glory”; impreuna cu feeling-ul ca te afli pe malul unei mlastini de prin Alabama, in miez de vara, inconjurat de sticle de whisky (goale, evident, ca altfel n-ai asculta albumul), toate pe acelasi disc....bestial!

Melodiile te trec prin diferite stari: durere-n p*la, mahmureala, inima albastra, etc. Ceea ce nu reda prin versuri (cam simpliste si nu extrem de “profunde”), Zakk transmite prin linia melodica; cel putin pentru mine, acest album arata clar flexibilitatea lui Zakk cand vine vorba de partea vocala si instrumentala a pieselor.

Spre exemplu, pe acelasi album gasim balade: “Machine gun man”, “Cry me a river” (preferata mea), “Torn and Tattered”, dar si piese mai “consistente”, precum “Harvester of Pain”, “Losin’ your mind” si “Found a Friend”. Si bineinteles, nu lipsesc piese compuse parca in stare de ebrietate: “Hate your guts”, “The hammer and the nail”; acestea din urma dau impresia ca baietii chiar s-au simtit bine inregistrand albumul. Pride & Glory canta southern metal simplu si sincer. Locul 4 cu felicitari!

Piese preferate: toate. Recomand cu caldura cele enumerate mai sus!

3. Rebel Meets Rebel

http://www.myspace.com/rebelmeetsrebel

A fost un proiect de scurta durata a formatiei Pantera, fara Anselmo, in colaborare cu cantaretul country David Allan Coe, pe post de solist. Au scos un singur album, cu acelasi nume, inregistrat pe perioada a 4 ani, in timpul liber, si printre turnee. Acesta a fost lansat dupa moartea lui Dimebag, ca un omagiu.

Influentele principale sunt chiar membrii trupei...folk-rock-ul sudist, reprezentat de Allan Coe s-a intalnit cu metalul, reprezentat de cei 3 membri Pantera. Rebel meets Rebel, cum s-ar zice. Citand insasi formatia, "It'''' s not metal and it'''' s not country, it'''' s just a get together of country metal minds! Pure Hell raisin'''', boozin'''', jammin'''' fun!". Astfel, pe album gasim riff-uri specifice groove metal – “Cowboys do more dope” sau “Get outta my life”, o piesa instrumentala – “Panfilo”, dar si balade, precum “Heart worn highway” si “Arizona Rivers”.

Pe cateva dintre aceste melodii, vioara si pianul au un rol important pentru intregirea sound-ului, si mai “taie” din agresivitatea pieselor, in sensul bun al cuvantului. Din acest top, desi se afla pe locul 3, Rebel Meets Rebel este definitia “southern metal” –ului. Stil country este?- este. Riff-uri carnoase si groovy sunt? –sunt. De solistica nu mai mentionez, doar vorbim de Dimebag, ce naiba. Imagine este? Evident! Un miiic minus ar fi vocea solistului, care, desi nu ma incanta in mod extraordinar, se preteaza perfect la stilul per total al formatiei.

Chiar daca nu mai exista, acest supergrup ocupa onorabilul loc 3 in topul preferintelor personale. Mai southern metal de atat nu se poate; Rebel Meets Rebel este depasit doar de trupe mai celebre, dar influenta asupra genului este incontestabila. Cei care se asteapta sa sune in stilul pur Pantera, vor fi putin dezamagiti; pentru fanii devotati Pantera, albumul nu trebuie sa lipseasca din nici o colectie!

Recomand sa ascultati tot albumul, piesele sunt numai una si una.

2. Down

http://www.myspace.com/downnola

Pornit ca un proiect secundar al lui Phil Anselmo in 1991, Down aduna muzicieni din trupe importante din genul sludge metal: la tobe Jimmy Bower – Eyehategod, chitaristii Pepper Keenan – Corrosion of Conformity, Kirk Windstein – Crowbar, si basistul Todd Strange din aceeasi trupa, inlocuit in 1999 de Rex Brown (Pantera). De-a lungul carierei de aproape 20 de ani, au lansat 3 albume, urmatorul fiind programat pentru acest an. Fiecare membru si-a adus aportul la sound-ul trupei, desi chiar ei declara ca influente principale Black Sabbath, Saint Vitus si Led Zeppelin.

Albumul meu preferat ramane cel de debut, NOLA (1995), acesta continand piesele care au scris, practic istoria formatiei Down. In opinia mea, ei reusesc cu succes sa imbine metalul modern cu rock-ul clasic si swamp blues-ul specific zonei New Orleans, influentele sudiste fiind evidente, in special pe piesele acustice. Viata tumultoasa a lui Anselmo, abuzul de droguri, durerea fizica si spirituala, toate acestea se reflecta in atmosfera intunecata, si lirica introspectiva a celor 3 albume. Pe cel mai recent album, Over the Under, moartea lui Dimebag are o influenta clara asupra versurilor. Spre deosebire de majoritatea formatiilor mai sus-mentionate, versurile sunt profunde, si chiar reusesc sa transmita trairi si emotii, in perfecta armonie cu instrumentatia.

Ca si celelalte trupe de pana acum, pe toate albumele mentin un echilibru intre piese lente (“Ghosts along the Mississippi”, “Where I’m Going”), piese instrumentale (“Pray for the locust” de exemplu), si melodii mai agresive. Cel putin pe NOLA, aproape melodiile au riff-uri catchy, memorabile; pentru mine, “Stone the crow” , “Lifer” (astazi cantata ca tribut lui Dimebag) si “Temptation’s wings” sunt cele mai solide piese de pe acest album. Pe langa interludiile acustice, riff-urile groovy, ruperile de ritm si solo-urile in tandem ale chitaristilor, si partea vocala este foarte variata: de la scream-urile pentru care era deja faimos (In special pe albumul Over the under), la vocea emotionanta perfecta pentru blues si soul, Anselmo le face pe toate. Despre imagine nu mai vorbim, formatia fiind compusa din “grei”, si la propriu si la figurat. Multumita versurilor si sound-ului “swampy”, sa zicem asa, dar solid, bine inchegat si per total foarte heavy (fara doar si poate), Down ocupa locul 2 in clasamentul meu.

Piesele mele preferate: in general cele mai lente. Totusi, “Stone the Crow”, “Lifer”, “On march the saints” si “Temptation’s wings” trebuie ascultate neaparat.

1. Black Label Society

http://www.myspace.com/blacklabelsociety

Ajungem astfel si la locul 1 in topul preferintelor personale, formatia mea cea mai de suflet. Ce este Black Label Society? O formatie inceputa de Zakk Wylde in 1998, impreuna cu “the evil twin”, Nick Catanese. Ei doi au ramas singurii membri originali, pana astazi. Printre altii, in BLS au mai cantat Robert Trujillo, Mike Inez si James LoMenzo (Megadeth).

Influentat in special de albumele anterioare ale lui Zakk, Pride & Glory si Book of Shadows, dar si de clasicii Lynyrd Skynyrd, Black Sabbath si Pantera, stilul formatiei este strans legat de stilul unic la chitara al lui Zakk Wylde, stil inspirat de Randy Rhoads, Hendrix si Van Halen. In special pe primele doua albume, Sonic Brew si Stronger Than Death, se simt reminiscente ale formatiei Pride & Glory, in ciuda sound-ului apasator, aproape de sludge metal. Acest sound specific acestor doua albume este dat in special de vocea guturala, mai agresiva decat pe celalalte materiale lansate, chitarile acordate cu 2 tonuri mai jos, si bassul cu distorsie (vezi melodia “Mother Mary” sau “No More Tears”). Cu toate acestea, se pastreaza echilibrul intre piese acustice: “Spoke in the wheel”, “Peddlers of Death” ,piesele agresive: “Low down”, “Stronger Than Death”, si piese acustice instrumentale, gen “T.A.Z”.

Albumele urmatoare, de la 1919 Eternal la Order of the Black sunt mai “usor de digerat” de un public mai larg, fara sa-si piarda din “c*iozitate”. Preferatul meu este 1919 Eternal, mai mult de jumatate din piese fiind capodopere, pentru mine. Mafia este totusi cel mai laudat album, si cel mai vandut, 250.000 de bucati numai in SUA. Order of the Black, ultimul album lansat, a primit de asemenea multe critici pozitive; pe mine insa, nu ma impresioneaza in mod extraordinar, in special datorita vocii mult prea prelucrate, si a volumului prea ridicat; din acest punct de vedere seamana mult cu Death Magnetic.

Armonicele artificiale (pinch harmonics, pentru cunoscatori)- presarate pe alocuri cu riffuri- suna zid, bine inchegate, si ideale pentru rupt oasele in concerte. Solistica, desi uneori criticata badaran ca fiind “repetitiva”, sau plina de “clisee”, este de asemenea o parte importanta a sound-ului specific BLS, alaturi de abuzul de pedala wah.

Influentele vocale principale sunt Ozzy, dar si Layne Staley, primul solist Alice in Chains. Acestuia din urma ii este dedicata melodia “Layne”. Ca tot vorbim de melodii-tribut, “In this River” de pe albumul Mafia ii este dedicata lui Dimebag Darrell; printre putinele cover-uri interpretate de BLS, se numara melodia “I Never Dreamed”, dupa Lynyrd Skynyrd, care este cel putin la fel de buna ca originalul, in opinia mea. Imaginea trupei, alaturi de Down, este una dintre cele mai impunatoare din acest top. Black Label suna a southern metal, heavy metal, groove si sludge pe alocuri, toate la un loc dand formatiei un sound unic, si greu de imitat.

Aratand ca o incrucisare intre o Walkira http://www.amazee.com/files/widget/gallery/ValkyrieMaiden.jpg si un redneck, Zakk Wylde si gasca de “berserkers” ocupa locul 1 in topul formatiilor southern metal preferate.

Melodii preferate: “Fire It Up”, “Stoned and Drunk”, “Graveyard Disciples”, “Destruction Overdrive”, si cele mentionate mai sus.

Din partea mea, nota 10 la toate capitolele, in afara de “influenta” asupra altor formatii, unde nu au un punctaj impecabil, fiind, totusi greu de depasit.

Acum o sa intrebati: “Dar Ficsere, de ce sunt pe locul 1daca nu au punctaj perfect? Cine poate fi mai presus de primul loc? Oare Chuck Norris?....” La care eu va indrum spre josul paginii, sa aflati singuri raspunsul.

Premiul special: Pantera

Evident, epica formatie care a salvat metal-ul in anii ’90 nu putea sa lipseasca din acest top. Desi Black Label Society este pentru mine definitia “southern metal”-ului, Pantera a avut o influenta incontestabila asupra tuturor formatiilor de pana acum, din intreg genul metal, si de la ilustrii necunoscuti Artimus Pyledriver pana in capul listei noastre. Abordand, dupa cum totii stim, genuri muzicale de la glam la thrash si groove metal, o mare parte din sound-ul trupei se datoreaza tot legendarilor artisti southern rock care i-au inspirat pe cei 4 “Cowboys from Hell”: Lynyrd Skynyrd, Ted Nugent, Allman Brothers, Molly Hatchet, si numerosi altii. Singurul motiv pentru care nu se afla pe locul 1 este totusi relativa distanta de sound-ul specific “sudist”. Ca o analogie, ganditi-va cum Ford-ul Model T a influentat masinile de formula 1 de astazi. Distanta e mare intre acestea, dar influentele sunt incontestabile.

De aceea, Pantera ia premiul de popularitate, fiind, in umila mea opinie, taticii “southern metal”-ului, adevarati ”Cowboys from Hell”.

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram