TRIBUT tovarasului Nicolae Ceausescu: concert in Yellow Club
26 Ianuarie 2013
Bucuresti - Yellow Club
Pret: 10 lei
Mult iubite si stimate Tovarase Nicolae Ceausescu,
Participantii la Simpozionul omagial dedicat zilei dumneavoastra de nastere, mare Erou intre eroii neamului romanesc, ilustru conducator de partid si de tara, stralucita personalitate a lumii contemporane, inflacarat luptator pentru libertatea, independenta si prosperitatea natiunii romane - va aducem un cald si vibrant omagiu sarbatorit prin acest spectacol omagial, sambata 26.01.2013, in Yellow Club.
Exprimam, totodata, cu adanc respect, sentimentele noastre de aleasa consideratie si deosebita pretuire dumneavoastra, conducator iubit, pentru indrumarea si sprijinul permanent acordate literaturii, artei si muzicii metal in special.
Vor lua cuvantul pe rand, sau impreuna, tovarasii: Patranoiu George, fruntas in ramura chitarei electrice; tovarasul Sandu Costica muncitor ce a depasit norma de vocalize pe primul trimestru; tovarasul Florea Cristian care s-a remarcat pentru merite deosebite in munca pe utilajul bass si nu in ultimul rand tovarasul Rosu Petre medaliat pentru depasirea planului la batai in toba cu meritul muncii clasa I.
Evocand valoarea fara egal a creatiei trupei TRIBUT in cadrul lucrarilor simpozionului de la Yellow Club, va fi subliniata cu pregnanta grija permanenta si inalta consideratie manifestate de conducerea partidului, personal de dumneavoastra, mult iubite si stimate tovarase Nicolae Ceausescu, fata de cunoasterea, activitatea si valorificarea operei trupei TRIBUT. De aceea, sunteti invitat alaturi de toti tovarasii rockeri si metalisti sa sarbatorim impreuna sambata 26.01.2013, de la ora 21.30 in Yellow Club, in Str. Lucretiu Patrascanu nr. 1.
Rezervari: 0771 565 459.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram