La sfarsitul extenuantului Hysteria World Tour in octombrie 1988, Def Leppard au jurat presei ca albumul urmator nu va necesita din nou patru ani si jumatate pentru a fi scos pe piata, cum se intamplase anterior cu Hysteria. Dar istoria avea sa se repete.
Pentru intarzierea lansarii albumului din 1987 „leoparzii” au avut un motiv intemeiat – accidentul lui Rick Allen din 31 decembrie 1984 in urma caruia tobosarul si-a pierdut bratul stang.
In cazul Adrenalize, pentru a carui finisare a fost nevoie de inca patru ani, Def Leppard aveau sa fie din nou greu incercati. Cu trecerea anilor, alcoolismul lui Steve Clark se inrautatea constant, iar finalul a fost tragic. Pe 8 ianuarie 1991, chitaristul a fost gasit mort in apartamentul sau din Londra, dupa o combinatie letala de alcool si medicamente.
Aceasta avea sa fie o pierdere greu de remontat in preajma noului album. Atat Phil Collen cat si Joe Elliott au declarat ca Steve Clark nu era nicidecum un chitarist tehnic, uneori chiar neindemanatic in ce priveste viteza sau artificiile specifice chitaristilor rock. Insa Clarke avea un dar imens pentru compunerea de riffuri si armonii, bucati de piese si nu compozitii intregi, insa de o frumusete si o inspiratie rare. Mai mult decat atat, Collen si Clarke dezvoltasera o colaborare perfecta. Cand ambii interpretau aceeasi linie melodica dintr-un cantec, fiecare o facea in mod diferit, in acelasi timp imbinandu-se ideal. Acesta era unul dintre motivele pentru care Def Leppard aveau un sound unic si un stil componistic care-i punea cu un pas in fata celorlate trupe din clasa lor.
Asadar, inlocuirea lui Clarke era o problema imensa. Insa britanicii au decis sa inregistreze discul doar cu Phil Collen responsabil pentru toate partile de chitara. Acesta declara: „A fost ciudat, straniu. Am avut momente in care ma intrebam, oare cum ar canta Steve partea asta? Uneori simteam ca e si el acolo, cu mine, in studio”.
Abia dupa lansarea Adrenalize, Vivian Campbell (ex – Dio, ex – Whitesnake) se va alatura trupei din Sheffield.
Un alt motiv care facea si mai dificila scrierea noului album, era si succesul nebun pe care il avusesera albumele precedente, Pyromania si Hysteria.
Adrenalize propune acelasi sound ultra – produs si supra – stilizat pe care trupa l-a conceput pentru albumul anterior. De altfel, o critica acerba s-a bazat tocmai pe acest fapt. Ca britanicii au copiat sunetul Hysteria si s-au multumit doar cu asta, fara sa incerce ceva nou. Dar acuza nu sta in picioare, pentru ca felul in care efectiv se aud in boxe majoritatea albumelor Leppard, sunetul ca de cristal al corurilor, indeosebi, este un trademark al trupei.
Opozitia ar avea insa macar o sansa daca muzica de pe Adrenalize ar fi fada. Dar nu. Compozitiile sunt stralucitoare, melodioase, frumoase, chiar daca influentele vin mai mult din teritoriul pop decat din cel hard-rock. Dar asta nu trebuie sa supere. Britanicii au declarat mereu la unison ca cel mai influent curent pentru muzica lor este cel glam (Slade, Sweet, T-Rex, David Bowie) si nu cel metal. De aici si predominanta refrenelor de tip pop-rock.
Let`s get rocked, primul single de pe album, este o compozitie 100% Leppard, un cantec pe care daca-l auzi chiar si pentru prima data nu-l poti atribui decat unei singure trupe. Un refren facil, la obiect, fara complicari inutile.
Heaven is este cel mai pop cantec de pe Adrenalize si aduce aminte ca atmosfera de Animal de pe Hysteria. Aici britanicii au dus la extrem tehnica interpretarii refrenelor in cor, ajungand in spusele lui Elliott, sa sune ca Beach Boys. Rezultatul este unul excelent, o supradoza de melodie si armonii destept alcatuite.
Al doilea single ales spre lansare este Make love like a man. Joe Elliott scria cu evidenta autoironie, in booklet-ul colectiei de hituri, Vault: „Aici nu suntem noi incercand sa fim macho, ci doar amuzanti. Mai bine ne-am opri din incercari”. Din nou, un cantec pur rock in stilul Leppard, pentru care se aplica cu succes reteta Pour some sugar on me. De altfel, critica nu a gresit in a sublinia asemanarile multiple cu Hysteria. Eroarea a constat in a considera proiectul unul lipsit de valoare pentru acest motiv.
Tonight, alaturi de Stand Up (Kick love into motion) si Have you ever needed someone so bad, alcatuiesc trilogia baladelor de pe Adrenalize, unele dintre cele mai inspirate din intregul catalog Def Leppard. Atmosfera din Tonight este una nostalgica, iar vocea lui Elliott suna exact cum trebuie pentru a sublinia intocmai acest aspect. Chitara lui Collen aduce in prim plan un efect de „clean” superb, iar solo-ul sau este simplu si inspirat.
Have you ever needed someone so bad este una din compozitiile esentiale acestui disc, o definitie a ceea ce presa ar numi „power ballad”. Cu nimic mai prejos decat bijuterii ca Love bites sau Hysteria, piesa subliniaza, pentru a cata oara, darul pe care „leoparzii” il au pentru crearea de balade „stralucitoare”.
O mentiune aparte merita si White lightning, un cantec care continua linia compozitiilor epice ale britanicilor, in gen Die hard the hunter (1984) si Gods of war (1987). Ca de altfel intregul album, White lightning este dedicata memoriei lui Steve Clark si versurile vorbesc despre lupta acestuia cu dependenta de alcool. Formatia a reusit sa puna in muzica acestui cantec toata durerea si frustrarea si neputinta cauzate de adictia lui Steve si de finalul ei tragic. Clarke a si contribuit decisiv la scrierea muzicii pentru Adrenalize, dovedind inca o data cat de important a fost aportul sau componistic la succesul imens al trupei.
Adrenalize este un album frumos legat, echilibrat si constant in valoare pe intreaga sa durata. Trupa a continuat cu succes colaborarea cu Robert John „Mutt” Lange, co-autor la 9 din cele 10 piese ale discului. Lange nu a mai produs albumul, ca in cazurile High`n`dry, Pyromania si Hysteria, fiind ocupat cu proiectul lui Bryan Adams, Waking up the neighbours, insa inginerul sau de sunet, Mike Shipley, a fost adus ca producator.
Cu toate ca apreciata publicatie Rolling Stone a acordat albumului 4 stele din 5, reactia majoritara a criticii de specialitate a fost una negativa. Dar avand in vedere si faptul ca Adrenalize a fost pus pe piata in perioada de apogeu a curentului grunge, cand rockul melodios nu mai era nicidecum la moda, meritele sale sunt de invidiat.
Debut pe locul 1, atat in topurile din UK cat si din SUA, si, la ora actuala, 10 milioane de exemplare vandute. Cu siguranta, in contextul amintit, numai un album excelent se poate lauda cu asemenea statistici.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
